Replica intru invatamant

Asta ar fi o replica la ceea ce a spus Dan Selaru, pe blogul lui. Puteti citi articolul aici.

Dan Selaru pune mai multe probleme si, pentru ca am mai multe de spus, le-as lua pe rand.

Prima ar fi o problema legata mai degraba de cat de socialist trebuie sa fie statul in privinta platii pentru sistemul de invatamant. D-ul Selaru se simte nedraptatit pentru faptul ca trebuie sa plateasca pentru alti n elevi ai unor parinti care platesc mai putine taxe ca el. Si, implicit, platesc mai putin pentru invatamant. Cred ca principiul aplicat aici este destul de simplu, anume faptul ca traim intr-o societate, nu intr-o izolare. Mai precis, noi toti - romanii in cazul asta - alcatuim un spatiu public in care interactionam. Spatiul asta public este format din romani care au mers la scoala, au invatat, au un anumit nivel de cunostinte, o anumita cultura si, derivand din toate astea, asigura un anumit climat social. Cand platim pentru invatamant in general platim pentru copiii pe care ii avem si, in acelasi timp, platim pentru ca societatea viitoare, pentru copiii altor parinti care la un moment dat vor ajunge adultii pe care ii dorim cat mai bine educati.

Platim in felul asta pentru viitoare servicii pe care societatea ni le va face noua. Platim pentru faptul ca ai nostri copii vor trai intr-o societate cu infractionalitate mai mica, cu o patura de mijloc mai educata, care va acorda mai multa atentie libertatilor individuale si-i va respecta mai mult pe cei din jur, platim pentru viitori doctori care vor trata copiii nostri si tot asa. Daca am fi cu desavarsire izolati, in mod evident o distributie a veniturilor de maniera actuala ar fi mai greu de justificat.

O a doua problema ridicata de Dan Selaru este faptul ca sistemul actual de invatamant este destul de rigid. Subscriu in mare masura, sunt de acord ca ar trebui sa existe mai multe cai prin care sa poata alege, copiii alaturi de parinti, calea de urmat, preferintele. Si alternativa unui invatamant privat, pe care oamenii sa-l poata imbratisa si care sa ofere o varietate foarte mare de specializari si directii, este de asemenea importanta.

Cu toate astea, faptul ca sistemul ne invata si ii invata pe copii multe lucruri care nu au o utilitate imediata sau dinainte decidabila, nu inseamna ca nu face nimic. In primul rand ii ajuta pe oameni sa gandeasca mai mult, iar in al doilea rand, ii integreaza intr-un mediu in care valorile educationale sunt mai importante decat valorile materiale. Un sistem de invatamant croit pe modelul social, adica unui al unei piete complet libere, nu ar insemna altceva decat ca adancim si acutizam statutul actual (atat educational, cat si social si, in definitiv, material).

Rezultatul nu poate fi decat unul singur: pe oamenii fara posibilitati ii vom condamna definitiv la incultura si la un sistem de educatie inexistent. Daca suntem de acord ca intre doi oameni, unul care stie sa citeasca si unul care nu stie sa citeasca, in societatea de azi este favorizat de departe cel care poate deslusi o carte sau un ziar, atunci nu vad de ce ne-am opri aici si nu am concluziona ca invatamantul obligatoriu ofera o sansa celor care au nevoie de ea, priviti dintr-o perspectiva macroscopica. A obliga un om sa faca un lucru e cu siguranta nedorit, ba chiar cat se poate de rau in multe cazuri, insa a-l condamna la obscuritate si intuneric pentru toata viata e cu siguranta mult mai rau.

Cat despre "Eu vreau să mă fac frizer, la 12 ani pot deja să urmez un curs de frizeri şi să muncesc nu să pierd vremea în şcoala care-mi blochează cariera mea de frizer.", cred ca e inutil sa mai comentez. E indeajuns sa ne amintim ca la fiecare varsta, de la 10 pana pe la 30 de ani avem impresia ca suntem atotstiutori si ne e evident tot ceea ce ne dorim si, mai mult, tot ceea ce ne-am putea dori vreodata. Si, slava Domnului, ne inselam de cele mai multe ori.

Buni

Desi lehamitea ma face sa citesc foarte rar comentariile atasate unor articole, am dat astazi peste unul cu adevarat remarcabil, postat la un articol de pe hotnews. Articolul era o stire despre moartea lui Paul Niculescu-Mizil, fost demnitar roman in perioada comunista.

Nu o sa intru in polemici legate de perioada comunista, de nivelul de trai, de libertati sau de orice altceva.

O sa amintesc doar comentariul facut de un om, atunci cand un alt om a murit:

"cand am spus in 89 ca ar trebui sa ii starpim pe toti inclusiv familiile si progeniturile ati zis ca trebuie sa fim omenosi si ca genocidul nu e o solutie. Azi vedeti bine ca era singura solutie. noi cei multi suntem in rahat pana mai sus de nas, iar nepotzii lor sunt tot in parlament si guvern. Ne meritam soarta."

Imi amintesc citind asta de lucrurile pe care le mai auzeam cand eram mic, fie de la scoala, fie de la bunici, cum ca romanii sunt un popor primitor, generos si omenos; imi amintesc si nu pot sa nu zambesc tare amar. Nu stiu cum sunt alte popoare pentru ca nu le cunosc suficient de bine. Si nici pe romani nu cred ca-i cunosc intr-o masura prea mare; de altfel, raman perplex de atatea ori la ceea ce vad in jur incat daca as pretinde asa ceva, as fi cu siguranta demn de ras.

Insa stiu, vad si simt ca romanii ca cei de mai sus - nu iarta. Ca romanii ca cei de mai sus nu sunt un popor omenos. Ca romanii astia nu iarta si nu uita. Ca romanii astia sunt tot ceea ce contravine mai puternic unor principii umane crestine pe care singuri spun ca le-ar urma.

A fi ingaduitor si bland tocmai cand lucrurile te impresoara negre si triste, cand te simti apasat sau stresat sau obidit - asta arata pana la urma ca esti un om intreg si, pana la urma, bun. Bun, adica in spiritul care face omenirea sa caute ceva in viitor. Cred ca e important uneori sa ne amintim ca progresul omului de-a lungul timpului, dincolo de aspectele strict tehnologice, tine si a tinut intotdeauna de notiunile de bunatate, de etica, de egalitate, de securitate. In mod fundamental, ne bucuram astazi de multe libertati, de mai multa cunoastere decat acum 20 ori 200 de ani, pentru ca omenirea a incercat sa progreseze sub aspect civic si apoi spiritual.

Cel care face afirmatii precum cea din comentariul care m-a frapat, dincolo de lipsa de argumente si de logica precara, arata ca suntem involuati. Ca unii oameni nu traiesc pentru a deveni mai buni, ca lumea din jurul lor, prin ochii lor, e doar acra si putrezita. Ca dau frau liber raului, pentru ca raul e tot ce le-a ramas, alaturi de ura si sentimentul crunt si mistuitor ca trebuie sa sugrume.

Violenta se naste de aici. Dintr-un om care moare si un altul care scuipa peste el.